Sub semnul îndoielii sau cum se fabrică ignoranţa

Cristian Pîrvulescu

Într-un an electoral în care războiul hibrid va atinge cote nemaiîntâlnite, iar miturile conspiraţiei vor crea tot mai multe fracturi culturale şi societale în interiorul societăţii româneşti, modul în care este fabricată dezinformarea nu poate fi un subiect anost. Iar dezinformarea presupune un întreg aparat de producţie care are deja o foarte lungă istorie. Una din cele mai importante mijloace de manipulare a opiniei publice, experimentat deja de multă vreme, este negarea adevărului ştiinţific. O opinie, de exemplu afirmaţia „Pământul este plat” nu poate pune sub semnul întrebării adevărul propoziţiei „Pământul este rotund”. Aceasta este diferenţa dintre opinie şi cunoaşterea ştiinţifică despre care vorbea deja Platon acum două milenii şi jumătate. Dacă îndoiala metodică stă la baza cunoaşterii raţionale, a pune sub semnul îndoielii o cunoştinţă ştiinţifică nu are nimic cartezian. Dar fabricarea deliberată şi metodică a ignoranţei este o armă redutabilă care a urmărit împiedecarea sau întârzierea accesului la cunoştinţe cu scopul de a păstra controlul asupra unei comunităţi.
Putem distinge între mai multe feluri de ignoranţă: ignoranţă pasivă (când nu cunoaştem întregul fenomen şi putem omite neintenţionat anumite aspecte asupra cărora am putea reveni mai târziu pe măsură ce cunoaşterea devine mai clară), ignoranţă nativă (care duce la descoperiri – a des-coperi, deci a scoate din necunoaştere – lucruri care nu erau încă cunoscute şi care stă la baza cercetărilor ştiinţifice) şi ignoranţă intenţionată (care presupune manipularea informaţiilor cu scopul de a dezinforma).
Această ultimă formă de ignoranţă care ne interesează aici nu a fost neapărat intenţionată de la început, fiind condiţionată de modul de funcţionare a instituţiilor publice. Interesele unora – fie acestea de natură culturală, comercială sau politică – creează o astfel ignoranţă, cel puţin prin împiedicarea difuzării cunoaşterii ştiinţifice, dacă nu prin negarea acesteia.
Pentru a studia această formă de ignoranţă, unii folosesc termenul de agnotologie. Pentru Robert Proctor de la Universitatea Stanford – cel care a introdus termenul în 1995, odată cu publicarea The Cancer Wars: How Politics Shapes What We Know and Don’t Know About Cancer – agnotologia desemnează „producţia culturală a ignoranţei şi studiul ei”. Deci agnotologia este studiată în direct raport cu epistemologia (disciplina filosofică care studiază producerea cunoaşterii ştiinţifice). Căci producerea ignoranţei este exact inversul producerii cunoaşterii ştiinţifice.
Agnotologia este, deci, un termen care desemnează studiul absenţei cunoaşterii, în principal a celei ştiinţifice sau, mai precis, a modului în care anumite grupuri de oameni lucrează în mod conştient pentru a menţine o parte din populaţie în ignoranţă. Iar scopul acestui demers poate fi la fel de bine economic (cum era în cazul studiilor privind cancerul), dar şi politic.
Cine sunt cei care au interes ca oamenii să nu afle care este adevărul ştiinţific? Şi oare tot acestora li se datorează creşterea exponenţială a difuzării teoriilor conspiraţioniste? În orice caz, ei vor nega mai întâi faptul că ştiinţa poate produce adevăruri şi vor vorbi despre adevăruri parţiale (care n-ar fi diferite de opinii) sau chiar de adevăruri alternative. E ca şi când în acelaşi timp ar putea fi adevărată şi propoziţia „Pământul e rotund” şi cea contrară, şi anume că „Pământul este plat”. Important este că totul trebuie dus pe tărâmul opiniei acolo unde nu mai este diferenţă între adevăr sau fals.
În acest punct poate fi făcută şi o distincţie între tipurile de dezinformare. Şi asta pentru că dezinformarea este strâns legată de agnotologie. Dezinformarea presupune diseminarea unor informaţii false în mod intenţionat cu scopul de a produce anumite consecinţe. Iar teoriile conspiraţiei reprezintă una dintre formele pe care le iau strategiile agnotologice, pentru că urmăresc să cultive îndoiala sau ignoranţa. Iar în cazul politicii, scopul este de a obţine voturi prin cultivarea ignoranţei publicului. Iar acesta presupune o întreagă maşinărie de fabricare a unor false cunoştinţe care sunt transferate în domeniul confruntării politice.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro